Aflat în mijlocul evenimentelor din fotbalul românesc postrevoluționar, Cornel Dinu vorbește despre felul în care Mircea Sandu a ajuns la președinția FRF. După ce în numărul de ieri al ProSport Mircea Pascu a lansat mai multe acuze chiar și la adresa lui Dinu, administratorul-delegat al „câinilor” a rememorat momentele importante ale federației și ale echipei naționale de după evenimentele din Decembrie 1989.
Domnule Dinu, cum comentați cele spuse de Mircea Pascu în numărul de ieri al ProSport? Am convingerea că am avut și cred că mai am relații de înțelegere și colaborare cu Mircea Pascu. Am fost numit secretar de stat, dar am avut atribuții pe linie metodică și de instruire. Eu trebuia să port legătura cu toate federațiile în mandatul de ministru al domnului Mircea Angelescu. Am sesizat încă de la început că erau tensiuni vechi între Angelescu și Pascu. Vă dau un exemplu în acest sens: nu se înțelegeau nici măcar în ceea ce privește tragerea la sorți pentru grupele CM ’90. Nu exista o colaborare deschisă. Era o nepotrivire de decizie între ei încă din anii premergători Revoluției, atunci când Pascu era vicepreședinte FRF, iar Angelescu președinte. Și dumneavoastră ați fost acuzat de dispariția unor bani în urma unor meciuri amicale ale naționalei. Jocurile de la Pisa, de la München și de la Marsilia… Amicalul cu OM a fost propus de mine prin relațiile pe care le avea familia Metta. Apoi s-a cerut și un joc la Pisa, echipă care-l curta încă de atunci pe Mircea Lucescu. Cel care a condus operativ ca delegat al FRF aceste acțiuni a fost Ștefan Covaci. Banii de la Marsilia au fost livrați de către Bernard Tapie în contul Solidaritatea pentru victimele Revoluției și se pare că au fost anchetați de Fiscul francez după 1993, atunci când Tapie a fost scos din fotbal. A fost vorba de sumele realizate și de cele trimise. La Pisa s-a jucat cu un sponsor pe piept, iar Pisti Covaci a împărțit diurna tuturor.
„Țiriac a adus 500.000 de mărci la FRF”
Și la München? Banii respectivi au fost decontați ulterior până la ultimul cent, chiar printr-o ciudățenie a lui Angelescu, care în ’94, într-un moment de euforie răutăcioasă, a angajat o firmă din Germania pentru a verifica tot, deși el organizase meciul. Banii de la München au fost cheltuiți astfel: 200.000 au fost pentru premierea echipei în urma calificării la CM ’90. La dorința lui Țiriac, 50.000 au fost împărțiți delegației, iar restul, Mircea Angelescu uitase, s-au pus de acord cu Țiriac să fie trimise materiale de care ministerul și FRF aveau nevoie. Așa au apărut șase mașini Opel la FRF, faxuri, copiatoare și multe altele. Și în acest caz s-a decontat și ultimul cent.
Să trecem la numirea lui Mircea Sandu în fruntea FRF. Și aici domnul Pascu vă acuză de imixtiune… Pe 9 august ’90 a avut loc Adunarea Generală a FRF, iar candidaturile depuse de cluburi cu o lună înainte erau pentru Mircea Pascu și Mircea Sandu. Înainte de alegeri, Mircea Angelescu își pregătise revenirea la FRF. Astfel, înainte cu o zi de AGA, ministrul Duvăz m-a trimis să particip la sediul clubului Sportul la o întâlnire cu fostul său profesor arhitect, Mac Popescu. Și v-ați dus? Da. Acolo se aflau cei mai mulți conducători din prima divizie. Nimeni nu a scos niciun cuvânt. A vorbit numai Mac Popescu. Spunea că a organizat o ligă a primei divizii și că doresc ca Angelescu să fie acceptat candidat al lor la președinția FRF. În plus, au solicitat să se distribuie trei puncte pentru un singur vot al celor din Divizia A.
Practic, o anomalie… Să vă povestesc. Atunci mi-a venit în minte un compromis. Le-am spus că Angelescu nu poate candida ca președinte executiv, ci doar ca președinte de onoare. Le-am promis că le voi supune cererile a doua zi în deschiderea AGA, dar ei aveau lucrurile aranjate. A doua zi, AGA a fost de acord să dea doar două puncte pentru un vot, iar pentru Angelescu au acceptat funcția onorifică. Astfel, având trei persoane pe două posturi, l-am întrebat pe Pascu pentru ce funcție candidează, cea executivă sau cea onorifică. A ales funcția onorifică.
Și Mircea Sandu? Mircea Sandu a câștigat fără concurență funcția de președinte executiv al FRF! S-a votat numai pentru funcția de președinte onorific între Mircea Pascu și Mircea Angelescu. Și atunci de ce vă atacă domnul Pascu? Pentru că a câștigat Angelescu funcția onorifică. Procesul de vot și numărătoarea s-au făcut de către oamenii mai vechi din FRF și pot să spun un singur lucru: ei vedeau Mircea, treceau Angelescu.
„Vedeau Mircea și treceau Angelescu”
Deci dacă dumneavoastră nu făceați acel compromis, practic Mircea Sandu nu ar mai fi fost președinte FRF. Cel puțin nu atunci… Dacă Pascu ar fi candidat pentru postul de președinte executiv, cred că ar fi câștigat. Regretați? Nu regret această implicare a destinului, pentru că știam că Mircea Sandu este un bun organizator.
Deci a fost o alegere bună? Pentru mine, personal, nu. A doua zi după alegeri am avut o discuție cu Mircea Sandu, Marian Albu și Cristi Bivolaru în biroul meu de secretar de stat. Le-am spus să fie atenți că poziția lui Angelescu a fost una de compromis, dar că ei trebuie să conducă, mai ales că Angelescu avea destule semne de întrebare în privința deciziilor trecutului, știind să patineze într-o dictatură a trecutului. Nu a fost așa, cel care avea să conducă mulți ani a fost Angelescu.
Și de ce a fost rău pentru dumneavoastră? La Kosice, Mircea Angelescu mi-a plătit nota. Am fost demis, așa cum s-a întâmplat și cu Mircea Sandu. Asupra lui s-a revenit, a fost o demisie temporară. Angelescu era deja alt om, devenise altul față de cum fusese în anii 70, nu am mai vorbit cu el.
Și totuși, Mircea Sandu când a început să conducă cu adevărat? Să vă povestesc ceva: înainte de Crăciunul din 1994, atunci când am revenit la Dinamo. Generalul Dănescu a stabilit o întâlnire cu șefii de la FRF. Eram în mașină și mergeam spre Casa Presei, acolo unde în spate la Complexul Flora era sediul FRF. Pe drum, la Arcul de Triumf, am văzut o Dacie Break făcută praf. La punctul de întâlnire, Kassai m-a anunțat că în mașina aia era Angelescu. Cu câteva ore înainte, euforic, se oprise în macaraua care schimba beculețe pe Arcul de Trimf. Venea de la federație. Probabil cu toții sărbătoriseră ceva, pentru că a fost o problemă și cu sângele. Era în comă la Elias, iar eu cu soția lui l-am luat și l-am dus la Municipal, la Terapia Intensivă a Spitalului Municipal, unde era director Sorin Oprescu. Am stat patru zile la capul lui, iar medicii l-au salvat, dar a rămas în cărucior și apoi, în decursul anilor, a avut multe accidente cerebrale. Practic de aici i-a venit sfârșitul. Dumnezeu să-l ierte!
Înainte de Revoluție, am fost considerat un dușman al poporului și, printre alte măsuri care s-au luat împotriva mea, a fost și aceea de a nu fi lăsat să lucrez în București. Am avut noroc cu Valentin Ceușescu, care m-a protejat Cornel Dinu, administrator-delegat Dinamo
„Mister” despre Angelescu:
Angelescu era un abil conducător. A știut să jongleze cu perioada premergătoare Revoluției, cu presiunile venite din partea lui Dinamo și Steaua și cu primele semne vizibile ale cooperativei în fotbalul românesc Cornel Dinu, administrator-delegat DInamo
Imediat după Revoluție, Angelescu a încercat să demilitarizeze Steaua și Dinamo, așa cum a făcut cu Moreni, Scornicești, Victoria. Nu a reușit. I s-a arătat pisica. De cine? Avea punctele sale negre și a fost șantajat pentru felul în care a condus Federația Cornel Dinu, administrator-delegat DInamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER